Claudiu Keşeru a dat cărţile pe faţă după ce echipa naţională a României a părăsit Euro 2016, iar prin intermediul unei postări pe Facebook, sub forma unei scrisori deschise în care a încercat să explice ce s-a întâmplat pe teren, în meciurile care s-au jucat în Franţa.
Atacantul Claudiu Keşeru a postat următorul mesaj pe pagina sa de Facebook, cu ajutorul căruia a sperat să le explice fanilor ce s-a întâmplat la Euro 2016 de situaţia a fost asemănătoare unui dezastru:
„Nu vreau să mă ascund. Nu pot. De ce aş face-o? Aşa cum şi tu eşti lângă noi şi la bine, şi la rău, la fel şi noi simţim să iţi vorbim şi când câştigăm, dar şi când pierdem. Tu ai fost mereu acolo pentru noi. Tu meriţi dedicaţii la victorie şi explicaţii la înfrângere.
Îmi pare rău că-ţi scriu abia acum, dar ştiu că efectul e acelaşi, pentru că supărarea încă e foarte mare. Nu am ezitat, nu m-am ferit de tine, ştiu tot ce ne-ai reproşat, dar pur şi simplu n-am putut să mă adun. Tu aşteptai de 8 ani să vezi naţionala din nou la un turneu final, eu aşteptam de o viaţă să joc pentru România într-o asemenea competiţie.
Ştiu că e greu să crezi asta, pentru că rezultatul final e unul ruşinos, dar crede-ne… crede-ne că starea generală de spirit din lot în toată perioada asta a fost una de sacrificiu, dorinţă şi determinare. Asta aştepta toată lumea de la noi şi asta simţeam fiecare dintre cei 23 de jucători. În perioada de pregătire dinaintea turneului şi în Franţa am avut cele mai bune condiţii pentru performanţă, dar nu am reuşit-o. Nimeni nu este vinovat în afară de noi.
Am dat tot ce aveam mai bun din noi, chiar dacă întotdeauna e loc de mai bine, iar asta s-a întâmplat datorită ţie! Tu ne-ai împins de la spate şi ne-ai făcut să ne simţim inepuizabili în meciul cu Franţa şi în mare parte din meciul cu Elveţia! Tu ne-ai ajutat să ne depăşim condiţia în multe momente şi ai făcut tot ce puteai pentru calificarea pe care o visa o ţară întreagă, dar noi din punct de vedere tehnic nu ne-am ridicat la nivelul aşteptat. Dacă am fi reuşit asta, sigur ne-am fi calificat mai departe din grupe.
Dacă s-ar face un clasament al suporterilor, tu ar trebui să fii deja în finală. Chiar dacă francezii şi albanezii au avut mai mulţi fani decât noi în tribune, tu ai făcut un spectacol total, o atmosferă incendiară şi ai arătat o deteminare extraordinară când ne susţineai. Din acest motiv, lumea în Franţa încă vorbeşte de tine. Chiar te-am simţit pe teren şi ai fost al 12-lea jucător al nostru. Ne pare nespus de rău ca noi, ceilalţi 11, nu ne-am ridicat nici măcar la jumătate din nivelul tău…
Mi-aş fi dorit să ajut mai mult echipa naţională la Campionatul European, pentru că îmi doream asta mai tare ca orice şi eram pregătit. Nu spun că rezultatul ar fi fost altul cu mine în echipă contra Franţei sau Albaniei şi nu judec decizia antrenorului, însă rămân cu regretul că nu am fost pe teren mai mult timp. M-am bucurat, în schimb, că te-am văzut pe tine „în teren” în toate cele 270 de minute din grupe şi ăsta e singurul lucru de care sunt mândru.
De mine n-am cum să fiu mândru, chiar dacă m-am simţit determinat şi concentrat pe măsură. Ceva a lipsit, din păcate, şi nu pot să mi-o iert. Pot doar să aştept şi să mă revanşez faţă de tine prin goluri, nişte goluri care îmi doresc să facă să dispară golul pe care-l avem cu toţii în suflet acum. Îţi mulţumesc, „12”! Hai, România!
Cu respect şi (sper) cu tine alături, al tău Keşeru”.